curatatorie incaltaminte pantofi kanoi

Pachetul

Kanoi Clean & Safe

Scapă de grija pantofilor tot anul

130546114_774299076633433_9044271458637061052_o
1

Prim-ajutor pentru pantofi

De câte ori ai pățit să verși ceva pe haine și să fugi rapid la o chiuvetă pentru a salva situația? Indiferent că a fost vorba de cafea, vin, suc sau mâncare.

De cele mai multe ori limpezești rapid cu apă sau chiar aplici săpun pe zona pătată, nu-i așa? Și o faci rapid, ca să nu se usuce pata până la spălare.

Același principiu se aplică și la încălțăminte. Cu cât acționezi mai rapid asupra petei, cu atât șansele să o poți elimina ulterior sunt mai mari.

Cu toate acestea, dacă pentru haine e relativ simplu să găsești o soluție rapidă, în cazul încălțămintei e mai dificil. Sunt sigur că până acum ai folosit șervețele umede, lavete îmbibate în apă sau șervețele uscate.

Din păcate, de cele mai multe ori, soluțiile rapide pe care le-ai folosit au agravat și mai tare situația.

Șervețelele umede pot conține alcool și astfel pot dilua vopseaua de pe pantofi. În plus, ele întăresc pata și o fac mai greu de scos.

Lavetele sau servețelele pot fi o soluție bună însă deseori sunt insuficiente.

Iar detergentul de vase, săpunul lichid de mâini sau detergentul de haine pot crea reacții chimice care blochează pata în materialul pantofului.

Și atunci ce e de făcut?

Secretul este să acționezi în funcție de tipul de pată și de material. Ca să poți face asta, ai nevoie de cunoștințe despre natura materialelor și reacțiile chimice sau măcar să ai experiența câtorva sute de situații de acest gen.

Sunt conștient că majoritatea oamenilor nu au așa ceva.

Dar cum ar fi să ai acces la ajutor rapid și specializat, cu un simplu apel telefonic? Ba mai mult, să poți apela la un specialist care să rezolve complet problema, ori de câte ori ai nevoie – fără să miști un deget.

Să preia rapid pantofii tăi preferați și să ți-i returneze ca noi – fără să-ți mai bați tu capul cu detergenți ineficienți și metode care dau greș.

145005856_805969510133056_1269232552322097422_o

Vestea bună este că de astăzi poți avea toate astea

Astăzi lansăm pachetul Kanoi Clean & Safe. E un serviciu special creat doar pentru cei mai activi din comunitatea noastră – iar tu ești unul dintre ei.

Timp de un an de zile vei avea liniștea că orice s-ar întâmpla cu pantofii tăi preferați, în câteva zile vor arăta din nou impecabil.

Vei beneficia de curățare și igienizare cu ozon pentru 21 de perechi, timp de 12 luni. Ai o mulțime de beneficii cu acest pachet:

Dar cel mai important, de acum nu mai ești nevoit să-i porți cu urme sau să-i arunci, din cauza lipsei de soluții eficiente.

De acum, ai liniștea că îi vei putea salva, ori de câte ori e nevoie.

Achiziționează acum pachetul Kanoi Clean & Safe și scapă de grija pantofilor tot anul

Alege varianta de plată care ți se potrivește

Achită pe rând

1155lei 250lei + 19 lei la fiecare pereche
  • 21 de curățări și igienizări
  • Comanzi când vrei
  • Ai prioritate
  • Economisești 506 lei
  • BONUS o pereche de șanuri
  • BONUS un set de șireturi
  • BONUS un parfum pentru încălțăminte
  • Transportul se achită separat la fiecare comandă

Mai bine cheltui 30 de lei acum, decât sute de lei mai târziu

Probabil în perioada aceasta vei începe să pui deoparte cizmele și bocancii de iarnă și te vei îndrepta ușor către încălțămintea de primăvară.

Din experiența anilor anteriori, am observat că majoritatea oamenilor curăță pantofii superficial sau chiar deloc, înainte de a-i depozita pentru sezonul următor.

Dar dacă lași încălțămintea murdară până data viitoare când o vei purta (cam peste un an), îți scazi dramatic șansele de a o mai purta vreodată. Petele și murdăria învechită sunt extrem de greu de eliminat, astfel că vei ajunge să plătești în plus pentru vopsiri și recondiționări. Sau chiar va trebui să arunci încălțămintea și să le cumperi din nou.

Spre exemplu, o pereche de ghete Timberland pătate aparent doar cu apă pot rămâne cu urme până data viitoare când îi vei scoate din cutie.

O pereche de UGG-uri pătate cu zăpadă și sare acum vor necesita vopsire peste câteva luni – în cel mai bun caz.

Așa că îți recomand să nu lași încălțămintea murdară de la un sezon la altul. Profită de pachetul pe care ți-l pun la dispoziție acum și pregătește-ți corect pantofii pentru depozitare.

Cu doar 30 de lei, perechea ta preferată va fi curățată impecabil și igienizată cu ozon, gata pentru a fi purtate cu mândrie încă un sezon.

144954016_805523926844281_6490818448543351904_o

Plătești pentru rezultate impecabile, nu pentru efortul depus

Când am deschis curățătoria în 2017, mai existau astfel de servicii pe piață. Însă pentru că nimeni nu era specializat doar pe încălțăminte, rezultatele lor nu erau întotdeauna suficient de bune.

E de înțeles. Dacă te ocupi de haine, echipamente de sport, genți și încălțăminte, e greu să-ți iasă totul bine.

În plus, uneori rezultatele impecabile nu ies din prima. Poate fi nevoie de 2-3 curățări pentru a ajunge la aspectul de nou pe care ți-l dorești.

Astfel că indiferent câte curățări voi face pentru a putea scoate petele de pe pantofii tăi, tu nu vei plăti în plus.

De aceea am ales să ofer doar servicii de curățare încălțăminte. Îmi doresc să-ți ofer de fiecare dată o experiență superioară și rezultate de care să te bucuri.

Practic, plătești pentru rezultat, nu pentru efort – iar asta e un lucru important pe care trebuie să-l știi.

Câteva dintre rezultatele noastre

Cadoul meu pentru tine

În momentul în care citești asta, ai cel puțin o comandă plasată la noi. Ai văzut cel puțin o dată ce rezultate îți putem oferi și cât de mult te putem ajuta. Ai simțit bucuria în momentele în care ai deschis cutia cu pantofii ca noi – aproape de nerecunoscut!

Acum multiplică acel sentiment de 21 de ori.

Scade 7 ore din viața ta, pe care le-ai fi petrecut curățând la mână 21 de perechi.

Pune înapoi în buzunar cei 525 de lei pe care îi economisești cu oferta asta.

Dar mai ales, imaginează-ți liniștea pe care o poți avea știind că orice s-ar întâmpla cu pantofii tăi, are cine să-i salveze.

Pentru asta am creat pachetul Kanoi Clean & Safe. Îmi face o mare bucurie să ți-l pot oferi acum, în semn de recunoștință pentru fidelitatea ta.

Pentru o perioadă limitată de timp, ai șansa să achiziționezi acest pachet la doar 630 de lei.

Vei primi 21 de curățări și igienizări valabile timp de 12 luni. Vei putea trimite perechile oricând dorești – periodic, lunar sau toate odată. De acum, nu mai trebuie să-ți grupezi comenzile tot câte trei, pentru a economisi bani.

Tot ce va trebui să faci e să plasezi comanda pe site și să ne trimiți coletul. Iar dacă ești din Cluj-Napoca, venim personal să colectăm și să livrăm pantofii.

Vom trata comanda ta cu prioritate indiferent când o lansezi și în plus, vei primi accesorii care să te ajute la întreținerea și depozitarea încălțămintei.

pachet curatare igienizare papuci
recenzie kanoi
spalat papuci in chiuveta
13

Dar înainte să te decizi, vreau să-ți mai spun ceva

Mai ai un beneficiu important, atunci când ești posesorul unui pachet Clean & Safe – pe lângă bucuria că-ți salvezi papucii pe care ai dat o grămadă de bani și că scapi de mirosurile neplăcute.

Timp de un an, scapi și de mizeria pe care o provocai prin baie până acum. Nu vei mai vedea noroiul împrăștiat în chiuvetă și nici nu va mai trebui să păstrezi bureți, perii și lavete pentru pantofi.

Cu toții știm cât de neplăcut e ca după 40 de minute de frecat cu periuța, limpezit și pus la uscat – să mai cureți și baia de pietrișul și noroiul de pe pantofi. Și să faci asta de fiecare dată când apare câte o pată.

Toată corvoada asta dispare, odată ce devii membru în comunitatea noastră Clean & Safe.

Cu doar câteva click-uri și o cutie, scapi de încălțămintea murdară și de toate frustrările pe care ți le provoca până acum.

Achiziționează acum pachetul Kanoi Clean & Safe și scapă de grija pantofilor tot anul

Alege varianta de plată care ți se potrivește

Achită pe rând

250lei + 19 lei la fiecare pereche
  • 21 de curățări și igienizări
  • Comanzi când vrei
  • Ai prioritate
  • Economisești 506 lei
  • BONUS o pereche de șanuri
  • BONUS un set de șireturi
  • BONUS un parfum pentru încălțăminte
  • Transportul se achită separat la fiecare comandă
Contact

Dacă ai întrebări, te invit să mă contactezi.
Robert Mușet
0745510977
hello@kanoi.ro